Ministerul Cercetării va prelua Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”

Ministerul Cercetării va prelua Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”
Sursa foto: Wikimedia Commons
Publicat: 13/07/2022, 10:44
Actualizat: 13/07/2022, 10:53

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunțat miercuri că instituția pe care o conduce va prelua Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, remis GÂNDUL, preluarea va avea loc cu scopul de a moderniza muzeul și de a-l transforma într-un reper al Bucureștiului și al României.

„Demersul se incadreaza in obiectivul de mandat pe care mi l-am asumat de la bun început: să-i reîndrăgostim pe români și mai ales pe tineri de știință. Ne dorim un obiectiv de referință, de nivel european, după visul și planurile marelui inginer român Dimitrie Leonida. Am încredere că putem strânge legăturile între mediul românesc de cercetare și acest templu al tradiției românești în știință și tehnologie. Am discutat încă de ieri cu colegul meu Virgil Popescu, Ministrul Energiei, despre acest proiect și îi mulțumesc domnului ministru pentru toată deschiderea manifestată, din primul moment, față de preluarea acestui important obiectiv de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – România”, a declarat ministrul Sebastian Burduja.

Sebastian Burduja: Nu s-a pus nicio clipă în discuție închiderea muzeului

Ministrul a deschis un dialog cu instituțiile implicate pentru a clarifica toate chestiunile privitoare la patrimoniul muzeului, situația financiară și perspectivele de dezvoltare.  Urmează pașii legali și administrativi pentru finalizarea acestui demers, care vor fi comunicați public.

Potrivit ministrului, nu a fost luată în considerare niciodată varianta închiderii muzeului, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

„În ultimele zile, s-a scris despre situația dificilă a acestui loc care ar trebui să fie un templu al științei și tehnologiei românești, după modelele marilor muzee de profil din Vest. Este important de spus că nu s-a pus nicio clipă în discuție închiderea muzeului, dincolo de unele voci din spațiul public care au încercat să capitalizeze politic această temă. Cu toții ne dorim creșterea profilului primului și celui mai important muzeu tehnic din România. Și vom reuși acest lucru”, a mai spus Burduja.

Reprezentanții Muzeului au atras recent atenția asupra situației cu care se confruntă

Muzeul a fost donat Ministerului Energiei – statului român, în ultimă instanță -, iar astăzi se află în administrarea Electrica Serv, filială a Electrica SA.

Din păcate, acest muzeu tehnic unic în România nu mai reprezintă o prioritate, reprezentanții Electrica Serv anunțând că – din cauza greutăților financiare – numărul angajaților muzeului va fi redus la trei.

GÂNDUL – trăgând un semnal de alarmă referitor la această nedorită situație – a contactat-o pe Laura Albani, director al Muzeului Național Tehnic ”Prof. ing. Dimitrie Leonida”, iar aceasta ne-a dezvăluit, ÎN EXCLUSIVITATE, toate semnele de întrebare care pot avea ca rezultat închiderea unei instituții de cultură cu o istorie impresionantă.

Laura Albani spune că, dincolo de cuvinte, o astfel de decizie luată de Electrica Serv înseamnă, practic, o închidere a muzeului, o condamnare la dispariție a unei instituții de cultură unicat în România.

Greutăți financiare există în această perioadă extrem de complicată, la toate nivelurile, nimeni nu contestă această realitate, dar cu doar doi oameni în schemă – cel de-al treilea fiind foarte bolnav, iar revenirea sa în activitate este pusă sub semnul întrebării – nu poate funcționa un muzeu.

Din punctul nostru de vedere, putem vorbi despre o închidere a muzeului. Suntem condamnați la dispariție. Muzeul este o donație a marelui inginer Dimitrie Leonida către Ministerul Energiei, respectiv statului român. Muzeul, la ora actuală, se află în administrarea Electrica Serv, o filială a companiei Electrica. Electrica Serv are greutăți financiare. Concret, are pierderi. Putem înțelege acest aspect. Dar, din această cauză, ei spun că muzeul este o cheltuială și nu mai pot să păstreze decât trei persoane în schema instituției. Dar, de fapt, sunt două persoane, doi muzeografi. Un muzeu nu poate să funcționeze în doi oameni. Este imposibil.

În primul rând, pentru că este un muzeu tehnic unic în RomâniaAre obiecte de mare valoare și unice la nivel mondial și de țară, care trebuie întreținute zilnic. Nu este un muzeu de artă, acolo unde poți pune un tablou într-un depozit și apoi îl poți scoate, din când în când, pentru a fi prezentat publicului. Este nevoie de o conservare zilnică. În momentul în care rămân doi oameni – dânșii au anunțat că păstrează trei oameni, doi muzeografi și un conservator, numai că acel conservator are probleme foarte mari de sănătate și nici nu se știe dacă va mai putea să își reia activitatea – acel muzeu este ca și cum ar fi închis”, a declarat Laura Albani, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Serialul-fenomen de pe Netflix. Așteptarea a luat sfârșit. Video
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...